Centru de comună, situată pe partea ardeleană a Pasului Oituz (la intrarea vestică a Munților Brețcului), pe drumul național Brașov - Tg. Secuiesc - Bacău, pe pârâul Brețcu, la o altitudine de 595 m, la 76 km de Brașov, la 16 km de Tg. Secuiesc și la 129 km distanță de Bacău, localitatea Brețcu a fost secole de-a rândul, locul de vamă al Drumului Oituzului, între Transilvania și Moldova.

Vechimea în timp, atestată de bogatul material arheologic aparținând epocii bronzului descoperit în vatra satului, sau de urmele - încă vizibile în împrejurimi - ale unei așezări de tip Monteoru și ale castrului roman, cu așezarea aferentă, precum și importantul rol social, economic și religios pe care l-a jucat în Evul Mediu și în perioada modernă, consemnat în documentele vremii, conferă localității Brețcu un statut aparte în istoria locuitorilor din sud-estul Transilvaniei.

Cunoscută în antichitatea romană sub numele de Angustia, așezarea a fost denumită, pe rând, "Cetatea Veneturne", "Oppidus Cammapan(i)", fiind atestată documentar începând cu anul 1426 sub diverse nume: Bereczk (1476), Brețko (1482-1496), Bretzku (1787 și 1850), Brețcu (1854). După tradiție, numele de Brețcu ar proveni de la Sfântul Bricinius, un ucenic al Sfântului Nicolae, ale cărui moaște au fost găsite în antimisul primei biserici ortodoxe din comună.

În perioada 3-21 iunie 2002, Muzeul Carpaților Răsăriteni, împreună cu etnograful Vasile Tătaru, de la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti“ - București, au desfășurat o cercetare de teren în comuna Brețcu și satele aparținătoare, Mărtănuș și Oituz - din județul Covasna, având ca scop atingerea următoarelor obiective:

• cercetarea oieritului tradițional din zonă

• depistarea de monumente de arhitectură

• obținerea prin donație de obiecte muzeale pentru îmbogățirea colecției etnografice a Muzeului Carpaților Răsăriteni

În Evul Mediu, locuitorii zonei erau grăniceri și corp de gardă (lustra din 1614, ordonată de principele Gabriel Bethlen, pomenit în acest sens de Ion Românul - Oláh János), în epoca modernă fiind cunoscuți ca ocupându-se, în principal, cu păstoritul .

Folclorul și tradițiile comunei Brețcu reprezintă o îmbinare a elementelor ardelenești cu cele din Moldova. Portul românilor din Brețcu se aseamănă cu cel al oamenilor de munte: ițari din postav alb, cămașă albă până la genunchi. Iarna purtau cojoace iar pe cap căciulă înaltă de mocan. Obiceiurile și credințele brețcanilor sunt legate de ocupațiile vechi pe care le au. Multe din ele sunt legate de oierit, haiducie, cărăușie etc.

Un frumos obicei pastoral practicat și de către brețcani îl reprezintă Nedeia Mocănească sau Sântilia, sărbătoare care se desfășoară de Sfântu Ilie, când mocanii, mai ales cei tineri, conform obiceiului coboară de la munte să-și aleagă soțiile, sărbătoare care se desfășoară pe parcusul a trei zile, începând cu data de 20 iulie. Alegerea nevestelor se făcea mai mult de către părinții băieților, în funcție de rangul social al fetelor, care erau unse pe spate cu bălegar pentru a fi "însemnate". Se ținea întotdeauna cont de originea socială a fetelor, care trebuiau să provină din familii serioase și muncitoare.

Unul din elementele caracteristice comunei Brețcu îl reprezintă sculptura ornamentală în lemn, care are ca principală particularitate renumitele porți secuiești cu porumbar și stâlpi sculptați, decorați cu fantezie de meșteri pricepuți.

     Un alt gen de obiecte de lemn asupra cărora talentul poporului român și-a imprimat nota distinctivă, este acela al mobilierului sculptat și pictat, ca lăzile de zestre pictate cu lalele, mesele, cuierele, colțarele, lavițele cu speteaza crestată. În ornamentica acestora sunt folosite motive geometrice variate ca cel al rozetei simbolizând laleaua, soarele sau luna.

     În urma acestei cercetări Muzeului Carpaților Răsăriteni și-a îmbogățit colecțiile cu piese de patrimoniu etnografic mobil, printr-o serie de donații și achiziții provenite din satul Mărtănuș, com. Brețcu. De asemenea arhiva științifică a muzeului a fost completată cu interviuri, schițe, desene, fotografii realizate pe parcusrul cecetării de teren, cu informații importante legate de tematica cercetării.