slide3 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider
slide2 - Galerie slider
slide4 - Galerie slider
slide5 - Galerie slider

Lecție deschisă 24 ianuarie 1859. 154 de ani de la Mica Unire

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni anunță organizarea unei Lecții deschise cu titlul „24 ianuarie 1859. 154 de ani de la Mica Unire”.

Acest eveniment va avea loc în data de 24 ianuarie 2013, de la ora 1200, la Casa Memorială Romulus Cioflec din Araci, comuna Vâlcele și este realizat în colaborare cu Școala Generală Romulus Cioflec din Araci, la inițiativa profesorului de istorie George Moldovan.

 Prezentarea va fi susținută de către dr. Adela Kovács (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni), în sala multimedia, din cadrul Casei Memoriale Romulus Cioflec.

Prin intermediul prezentării elevii vor afla lucruri interesante și utile despre evenimentele ce au avut loc în data de 24 ianuarie 1859, când prin dubla alegere a lui Cuza ca domn la Iași și București, românii au înfăptuit o unire reală, cunoscută în istorie ca “Mica Unire”. Se vor accentua caracteristicile politice și personale ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza, mare personalitate a istoriei țării noastre. Ca prim domn al Principatelor Unite, a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru formarea statului unitar român. Ulterior, împreună cu Mihail Kogălniceanu, a inițiat un larg program de reforme care au dus la modernizarea statului român. Vor fi prezentate și aspecte din viața soției domnitorului, Elena Cuza.

Pentru mai multe informații vă rugăm să contactați Biroul Relații Publice și Marketing al MNCR reprezentat de muzeograf Cristina Felea (e-mail: feleacristina@gmail.com)

loading...