Patrimoniul istoric-documentar

Patrimoniul istoric-documentar administrat de MNCR este alcătuit din piese tipărite: carte veche sau rară, carte, fotografii, caiete, alte documente, şi câteva piese tridimensionale (bănci şcolare, tăbliţe, socotitori etc.). Acesta a ajuns la un număr de 160 de înregistrări la sfârşitul anului 2009.
Acest patrimoniu este în curs de reorganizare, din el desprinzându-se 2 noi colecţii de carte – Colecţia „Prima Şcoală Românească” din Sfântu Gheorghe şi Biblioteca „Romulus Cioflec”.
Fotografiile sunt în special legate de cele mai importante cercetări realizate în domeniile istorie-memorialistică şi etnografie. Astfel, ele reprezintă momente din viaţa unor personalităţi, fotografii de familie, fotografii cu elevi şi profesori ale diferitelor şcoli confesionale sau şcoli normale din judeţul Covasna, obiceiuri tradiţionale, viaţa ţăranilor din zona etnografică Covasna-Harghita, meşteşuguri, port popular etc.

Găsiţi mai jos câteva fotografii cu ţărani, port popular, documente, carte Romulus Cioflec, carte prima şcoală, foto cu colectiv de elevi şi profesori:
loading...