Femeile CIOFLEC

În general, când sunt prezentate personalităţile unui neam, mai puţin se insistă asupra femeilor. Nu numai acum, când rolul femeilor iese tot mai pregnant în evidenţă, dar şi în perioade nu de mult trecute. De multe ori, impactul activităţilor feminine a depăşit cadrul tradiţional, privat al familiei. Multe dintre acestea s-au remarcat în viaţa comunităţii prin profesiile lor, prin dragostea manifestată faţă de semeni, prin ajutorarea acestora etc. În acest context, familia Cioflec a fost o familie binecuvântată de Dumnezeu şi de istorie, cunoscută în partea sudică a Transilvaniei, în Ţara Bârsei şi în Secuime. Mişcarea feministă românească s-a manifestat cam în acelaşi timp cu mişcarea feministă din Occident, evidenţiindu-se în mediul urban. Cel mai apropiat oras de satul Araci, locul de provenienţă a familiei Cioflec, este Braşovul, care, la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului 20, avea o elită feminină cu un înalt nivel de educație și cu acces la cultura vestică. Gospodarii cu dare de mână din Araci, care aveau şi o anumită perspectivă de viitor, s-au orientat să-şi trimită copiii la studii în Braşov, de unde, mai departe, puţini la Budapesta (capitala provinciei Imperiului), cei mai mulţi la Bucureşti. Această orientare au avut-o membrii familiei Cioflec, dar şi alte familii din Araci: Nistor, Rafiroiu, Colan… Intelectualii arăceni ori comercianţii (negustorii) care şi-au făcut un rost, împreună cu familiile lor, s-au stabilit în Braşov şi au intrat în contact cu vechile familii de intelectuali braşoveni, încât influenţa a devenit ceva firesc. Un exemplu concludent este Dimitrie Cioflec, profesor la gimnaziul românesc din Braşov, intrat în grupul cărturarilor de la Gazeta Transilvaniei, ori, alt exemplu, comerciantul Aron Cioflec, unul dintre ctitorii bisericii cu hramul Sf. Cuvioasa Paraschiva din cimitirul Groaveri. În aceeaşi perioadă, feminismul românesc se manifestă prin accesul femeilor la toate formele de pregătire, inclusiv cea universitară, şi la toate tipurile de cariere, la toate treptele ierarhice ale carierelor, la creșterea în aceleași valori și condiții, indiferent de gen. Mai mult, în ajunul Primului Război Mondial, s-a făcut primul pas important spre unificarea mișcării feministe politice, prin constituirea, la Braşov, a Uniunii Femeilor Române din Austro-Ungaria (1913), la care vor adera doamne provenite din Araci. Avem exemple în cadrul familiei Cioflec. În continuare, vom prezenta câteva dintre femeile familiei Cioflec care au rămas în memoria celor care le-au cunoscut. Dascălul şi folcloristul Dimitrie Cioflec (1829-1891) a fost căsătorit cu Eufrosina Popp (născută la Braşov, în 25 martie 1824), sora pictorului Mihai (Mişu) Popp (1827-1892). Probabil, Eufrosina l-a determinat pe soţul ei, Mişu Popp, să picteze pentru biserica din Araci. Fiul surorii lui Dimitrie Cioflec, Eva Cioflec(1825-1896), căsătorită cu Ioan Moga (1816-1868), protopop de Hăghig, a fost Ioan Moga junior (1848-1910), protopop de Oituz-Vâlcele. Tatăl şi fiul Moga, ambii protopopi, au avut merite importante în păstorirea enoriaşilor din zone româneşti greu încercate de soartă. Preoteasa Eva Moga, născută Cioflec, are un rol esenţial în demersul pe scara ierarhiei preoţeşti a celor doi, respectiv, soţul şi fiul ei. Primul copil al familiei Constantin şi Maria Cioflec, părinţii scriitorului, a fost o fată, Maria (1878-1942), numită de fraţi „lelea”. Ea s-a căsătorit în Araci cu Gheorghe Rafiroiu şi a avut mai mulţi copii. Una dintre fetele ei s-a căsătorit cu Gheorghe Colan, fratele viitorului mitropolit Nicolae Colan. Altă fată, Salvina (1909-2004), a studiat Literele la Universitatea din Bucureşti, unde s-a căsătorit cu arhitectul Ştefan Bell (originar din Apşa-Maramureş). La vârsta pensionării, familia Bell s-a stabilit în Araci. A cumpărat casa părintească de la unul dintre fraţii Cioflec, devenind ultima proprietară a casei, de la care s-a cumpărat imobilul devenit Casa Memorială „Romulus Cioflec”. „Lelea” este prototipul personajului „Linţa lui Cimbrişor, adică a lui Petrea Frânculeţ” din romanul Pe urmele destinului – o goană în jur de sine însuşi (Editura Remus Cioflec, 1943). Femeie harnică şi în realitate, cu mai mulţi copii, Romulus Cioflec o imortalizează în roman ca fiind „cea mai bogată din Ariniş, după domni”. Explicaţia acestei bogăţii o pune doar pe seama vredniciei ei: „Cu toate că trebuia să aibă ochi la şase oameni de la oi, la trei oameni în curte şi la lucrătorii din câmp, şi la prăvălie, era mulţumită cu ce izbutise. Iar când avea o clipă de răgaz, ieşea în uşa prăvăliei şi cu mâna în buzunarul şorţului ca crâşmăresele din Braşov, privea uliţa şi satul cât se vedea, şi lumea care trecea şi care-i da bună ziua.” Valeria (1897-1917), sora mai mică a scriitorului, dacă ar fi terminat facultatea ar fi fost prima femeie licenţiată din familie. Dar... Constantin Cioflec fusese notar în perioada în care armata română se afla în sudul Transilvaniei. Odată cu întoarcerea armatei Imperiului Austro-Ungar, în 1916, a părăsit satul, de frica unor represiuni. Şi-a luat soţia, Maria, copiii care se aflau în sat, pe Alexe şi pe Octavian, a trecut munţii şi a ajuns la Galaţi. Lor li se alătură fiica, Valeria, care studia la Bucureşti. Cei doi fraţi mai mari care erau la Bucureşti s-au dus în armată, iar ea a mers cu familia în refugiu. Câteva luni au stat în Galaţi, apoi la Iaşi, de unde au plecat, alături de alţi ardeleni, în Rusia. Acolo, în spitalul din Elisavetgrad, la 6 septembrie 1917, Valeria a murit de tifos, la 20 de ani neîmpliniţi. O fată foarte frumoasă. Peste ani, Romulus Cioflec îi dăruieşte surorii sale o a doua viaţă, aceea de personaj literar: Silvia, în romanul Pe urmele destinului. Astfel, în roman, în primăvara anului 1917, familia Cimbrişor se stabilise, în refugiul lor, la Galaţi; aici, femeile, mama şi fiica, harnice, au înjghebat o grădină, unde, pentru frumuseţe, dar şi pentru miros, „Uţa şi Silvia mai semănaseră flori, cari alcătuiau câteva răzoare lângă locuinţă ori ţărmureau alei, pe lângă zorele cari acopereau doi pereţi ai casei în întregime... Silvia începuse să le zâmbească la toate de bucurie, cu ochii ei micşorându-i.” Soţiile celor patru fraţi Cioflec stabiliţi în Timişoara interbelică au funcţionat la Liceul de Fete „Carmen Sylva” din Timişoara, o instituţie de prestigiu a învăţământului din Banat. Toate au studii superioare, evidenţiindu-se în profesia lor, fiind apreciate alături de soţii lor. Prima soţie a profesorului şi scriitorului Romulus Cioflec (1882-1955) a fost Antonia Cioflec (1875-1960), fiica lui Emanuil Gavriliţă (1847-1910), cel care a înfiinţat ziarul Basarabia (1906-1907), prima publicaţie periodică de limbă română din Basarabia, un înfocat militant pentru drepturile naţionale ale românilor basarabeni din epoca dominaţiei ruso-ţariste. Romulus Cioflec o cunoaşte pe viitoarea sa soţie la una dintre consfătuirile de seară de la redacţia ziarului Cuvânt moldovenesc, apoi ca participantă la cursurile pentru învăţători din vara anului 1917. Căsătoria celor doi are loc la Chişinău, în data de 8 septembrie 1922. Antonia Gavriliţă a absolvit, în anul 1903, Şcoala de Arte Frumoase din Odesa, după care a predat la şcoli din Chişinău. La Timişoara, începând cu anul 1926, este maestră de desen şi caligrafie la Liceul de Fete „Carmen Sylva”. Cu Antonia, într-o armonie desăvârşită, călătoreşte Romulus Cioflec, în anul 1927, în Spania, iar în anul următor, cu un vas de croazieră, ajunge în regiunile scandinave, dincolo de Cercul Polar. Maria, soţia profesorului Constantin Cioflec (1880-1978), după ce a urmat cursurile Şcolii de Menaj din Freiburg, cu examen de Capacitate luat la Bucureşti, în 1923, predă menaj şi gospodărie, fiind şi subdirector al internatului Liceului de Fete „Carmen Sylva”. Victoria, soţia juristului Victor Cioflec (1887-1972) este profesoară de Ştiinţele Fizico- Chimice, fiind licenţiată a Universităţii Bucureşti, din 1912, cu examen de Capacitate luat la Cluj, în 1921; ca o foarte bună profesoară, este invitată să participe la congresele naţionale de chimie. Elena, soţia lui Silvestru Cioflec (1889-1969), originară din Basarabia, după ce a absolvit liceul la Chişinău, a urmat Facultatea de Medicină din Iaşi. Este medic şcolar la acelaşi liceu, unde predă şi ore de igienă, cu multiple atribuţii, precum acelea de a vizita elevele la internat, de a alcătui fişe sanitare individuale pentru eleve şi colective, de a scrie adrese prin care solicita ajutoare pentru tratamentul elevelor bolnave, deoarece şcoala nu dispunea de fonduri pentru ajutorarea acestora. Salvina Bota, născută Cioflec (1912-1997), fiica lui Ioan Cioflec, văr primar al scriitorului Romulus Cioflec, a fost în serviciul Legaţiei Republicii Argentina la Bucureşti, aşa cum rezultă din adeverinţa alăturată (vezi imaginea), în care este caracterizată ca „o persoană curată, cinstită şi purtându-se cu deplină competenţă spre deplina mea satistacţie.” Adeverinţa este datată: 22 iunie 1936, cu semnătură indescifrabilă, dar cu titulatura: „E.E. Ministru Plenipotenţiar al Argentinei în Bulgaria, România, Jugoslavia şi Grecia.” Ulterior, Salvina Bota s-a stabilit în Araci, ţinând legătura cu rudele plecate în alte localităţi, în special cu Octavian Cioflec (1900-1983), fratele mai mic al scriitorului. Alăturăm articolului nostru textele a două cărţi poştale (astăzi, rarităţi filatelice) din 12 decembrie 1965 şi, respectiv, din 10 ianuarie 1966 expediate Salvinei Bota, în Araci. Cuprinsul cărţii poştale din 12.12.1965 este următorul: „Dragii noştri, Vă scriem de pe Valea Zimbrilor, de lângă stupină. Suntem sănătoşi şi o ducem bine aici din multe puncte de vedere. Viaţa e mai ieftină, lemne la discreţie şi multă linişte. Totuşi ne gândim mereu la cele ce am lăsat acolo şi la cei ce ne-au fost prieteni. Pe aici a început să îmbrace haina albă de zăpadă, totul. E o privelişte încântătoare peste tot. Nădăjduim că în curând vom primi veşti bune de la voi. Cu mult dor şi drag, Octavian şi Tinca. ” Cartea poştală din 10.01.1966 are următorul text: „Dragilor, Am trecut prin Araci, aşa cu fuga şi nu am avut timp să trec pe la voi. Dar am lăsat dl(ui) Axente, contabilul, să vă dea 200 lei, iar restul de 200 vi-l dă Doina. Ea vă trimite prin poştă. Suntem încă răciţi de pe drum, dar sperăm că ne vom face bine în curând. Încolo, toate bune. De anul nou am fost la Bucureşti, unde ne-am întâlnit toată familia. Vă urăm toate cele bune cu noul an, multă sănătate şi vă sărutăm, Tinca şi Oct(avian).” Cuprinsul cărţilor poştale este interesant prin informaţiile despre persoane cunoscute, despre viaţa familiei în acea perioadă, cu bucurii şi greutăţi. Zenobia, soţia lui Virgil Cioflec (1874-1948), scriitor şi consacrat critic de artă, văr al scriitorului, este publicistă cunoscută, la început de secol, prin pseudonimul Rodica, cu care semna în ziarul Adevărul din Bucureşti. Lingvistul Sextil Puşcariu (1988-1948), prieten al lui Virgil Cioflec, scrie în prefaţa pregătită pentru editarea corespondenţei cu acesta (aflată în arhiva Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” al Academiei Române, din Cluj-Napoca) următoarele: „În casa lui Cioflec, împodobită cu pânzele lui Grigorescu, Luchian şi alţi pictori români, mă simţeam ca acasă de câte ori mergeam la Bucureşti. Soţia lui, care pentru prietenii bărbatului ei avea totdeauna o vorbă caldă şi o solicitudine de excelentă gospodină, pricepea să facă din lăcaşul din strada Dorobanţilor un cuib în care te simţeai nespus de bine. Iar când Sufixul - căci aşa mă botezase Cioflec din cauza lucrărilor mele filologice - îşi găsi o Sufixă, Ciancu – numit astfel din cauza mustăţilor sale chinezeşti – şi cu Cianca lui ne-au fost naşi”. Portretul Zenobiei Cioflec, pictat de Ştefan Luchian, se poate admira, în prezent, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, aflându-se în patrimoniul de bază al acestui muzeu, fond donat muzeului de filantropul Virgil Cioflec. Femeile Cioflec au reuşit să se impună în comunitate, urmându-şi soarta şi voinţa individuală într-o vreme, în general, neprielnică. Sprijinite de familie, ele şi-au împlinit destinele într-o ţară mai mare, o dată cu întregirea României.

Un material realizat de doamna prof. dr. Luminița Cornea. Revista Caietele de la Araci, nr.22