Comunicat de presa ziua portilor deschise Baile Figa
MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL
Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni
Sf. Gheorghe, județul Covasna, str. Gábor Ãron, nr. 16, tel./fax: 0267/314139, e-mail: secretariat@mncr.ro
Ziua Porților Deschise la șantierul arheologic Băile Figa
(oraș Beclean, jud. Bistrița-Năsăud)
Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni anunță organizarea unui nou eveniment:
Marți, 25 august 2009, începând cu ora 10.00, va avea loc Ziua Porților Deschise la șantierul arheologic Băile Figa,oraș Beclean, jud. Bistrița-Năsăud.
Cu această ocazie ,vizitatorii șantierului pot urmări munca arheologilor și admira descoperirile arheologice .
Membrii colectivului de cercetare vor oferi informații legate de cercetările în curs de desfășurare.
Arheologii români și britanici au cercetat aici , pentru prima data în Europa de sud-est, urmele preistorice , antice și medievale de exploatare minieră a sării: diverse construcții și instalații de lemn , precum și unelte de minerit de piatră.
Descoperirea numeroaselor obiecte de lemn cu vârste cuprinse între anul 3000 î.Hr. și anul 1900 va contribui decisiv la crearea unei scări dendrocronologice care va permite datarea vestigiilor arheologice cu precizie până la un an. Astfel , va fi creat un reper cronologic cel mai exact pentru această parte a Europei.
Dincolo de valoarea sa științifică , situl de la Băile Figa are un potențial turistic ridicat , cu atât mai mult cu cât , în vecinătatea acestuia se construiește o stațiune turistică , ceea ce deschide perspective promițătoare de integrare a vestigiilor arheologice de la Băile Figa în sfera serviciilor turistice.
Pentru mai multe informații vă rugăm să contactați Biroul Relații Publice și Marketing al MNCR (muzeograf Deák Andrea, e-mail: deakandrea.mncr@gmail.com și muzeograf Cristina Felea, e-mail: CRIS8025@YAHOO.COM sau vizitați site-ul muzeului: www.muzeul-carpatii-rasariteni.ro.