slide2 - Galerie slider
slide4 - Galerie slider
slide5 - Galerie slider
slide3 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider

Concursului Național Cultural-Artistic al Patriarhiei Române, intitulat ,,Unirea: Libertate și Unitate” la Prima Școală Românească

Duminică, 28 ianuarie a.c, a avut aloc o primă etapă din cadrul Concursului Național Cultural-Artistic al Patriarhiei Române, intitulat ,,Unirea: Libertate și Unitate”, anul acesta fiind declarat ,,Anul omagial al unității de credință și de neam’’ și ,,Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.

Activitățile s-au desfășurat la Biserica Ortodoxă ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, dar și la punctul muzeal ,,Prima Școală Românească’ din Sfântu Gheorghe, aflată în vecinătatea bisericii.

Astfel un grup de elevi din Parohie, au bucurat sufletele credincioșilor participanți la Sfânta Liturghie, cu un program cultural- artistic, fiind coordonați de preotul Mircea Coliban.

 La punctul muzeal elevii, dar și credincioșii, au avut parte de o vizită ghidată prin încăperile pline de istorie ale Primei Școli Românești din Sfântu Gheorghe, apoi au urmărit un film despre importanța actului Unirii de-a lungul istoriei,  prezentat de către muzeograful Florin Herțeg și de către preotul Mircea Coliban. Proiectul derulat a fost intitulat ,,Bucuria de a fi buni români.”

În cadrul acestui program, micii participanți au pus suflet în compunerea unor poezii, desene și eseuri, prin care au arătat iubirea față de Dumnezeu, neam și țară, propovăduind astfel idealurile de libertate și unitate prezente în sufletul lor, precum au fost odinioară în sufletele înaintașilor.

Păstrarea credinței și a valorilor tradiționale, precum și cinstirea eroilor care au înfăptuit unirea tuturor românilor într-o singură țară, România, au fost sentimentele care au pus în lumină datoria de a conlucra pentru a ne păstra identitatea religioasă și națiunea, de a ne respecta unii pe alții și a trăi în frăție și înțelegere.

Acest proiect are și un conținut social-filantropic, prin strângerea de fonduri pentru ajutorarea unor persoane aflate într-o stare precară de sănătate, necesitând tratament de specialitate, atât în țară cât și în străinătate.

 

loading...