slide2 - Galerie slider
slide5 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider
slide3 - Galerie slider
slide4 - Galerie slider

M.N.C.R la ‘’Sântilia-Nedeia mocănească a voineștenilor’’, în Valea Zânelor-Voinești, Covasna, 22 iulie 2018

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni a participat duminică, 22 iulie 2018, la ‘’Sântilia-Nedeia mocănească a voineștenilor’’, în zona Valea Zânelor, din stațiunea Covasna!

Echipa MNCR (Eugenia Filip, Cristina Felea-Baubec, Laura Dănilă, Dan Buzea) a fost prezentă cu:
1.Expoziţia „Apele minerale din estul Transilvaniei” (Exploatarea apei minerale şi industria balneară în secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea în zona Harghita-Covasna). Expoziţia, organizată în colaborare cu Arhivele Naţionale Covasna şi Arhivele Naţionale Mureş, reuneşte documente şi imagini din perioada 1773-1948 referitoare la folosirea apelor minerale, din spaţiul geografic abordat, pentru consum şi în scop curativ şi referitoare la activitatea staţiunilor balneare Borsec, Tuşnad, Homorod, Iacobeni, Vâlcele, Covasna, Malnaş, Balvanyos, Şugaş în spaţiul temporar vizat.
2.Un atelier de modelaj lut în cadrul căruia am realizat medalii și plăcuțe din lut având ca tematică Centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918/ Un atelier creativ de realizat semne de carte.
3.De asemenea am invitat participanții să ne scrie pe un panou ”De ce iubim România?” și să completeze un chestionar referitor la activitățile Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni.

Mulțumim organizatorilor- Asociația Cultural Creștină ''Justinian Teculescu'' Covasna pentru invitație!

loading...