slide4 - Galerie slider
slide5 - Galerie slider
slide2 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider
slide3 - Galerie slider

Tabăra de Arheologie Experimentală CronOs

    Viața comunităților umane preistorice a fost condiționată de o serie de factori: sedentarizarea comunităților umane, domesticirea animalelor, vânătoarea, practicarea agriculturii, a metalurgiei (cuprului, aurului și bronzului), precum și confecționarea uneltelor, obiectelor și armelor din diferite materii prime. Dintre acestea, menționăm accesibilitatea și prezența materiilor dure animale prelucrabile (osul, cornul, dinții, cochiliile, scoicile etc.), provenite din practicarea creșterii animalelor, vânătoare și pescuit.

      Pentru ca tinerii să cunoască mai bine preistoria, într-un mod accesibil, precum și valoarea sitului de la Păuleni-Ciuc „Dâmbul Cetății” jud. Harghita, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR, Sf. Gheorghe, Covasna), Administrația Fondului Cultural Național (AFCN, București), Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”- Facultatea de Istorie din București (UCDC – FI), Complexul Muzeal Județean Neamț din Piatra Neamț (CMJN, jud. Neamț), Muzeul Brăilei (MB, jud. Brăila) și Asociația Cultural-Științifică „Carpații Răsăriteni” (Sf. Gheorghe, jud. Covasna), organizează în perioada 09-16 iulie 2012, Tabăra de Arheologie Experimentală „CronOsPăuleni-Ciuc „Dâmbul Cetății”, jud. Harghita.

 

 

Tabăra de arheologie experimentală din anul 2012 este dedicată elevilor de liceu și studenților din țară și străinătate, în scopul însușirii de cunoștințe cu privire la metodele tehnologice de confecționare a obiectelor din materii dure animale (osul, cornul, dinții, cochiliile, scoicile etc.), precum și despre Epoca Cuprului (civilizația Cucuteni-Ariușd), Epoca Bronzului (culturile Costișa și Wietenberg) și despre cercetarea arheologică sistematică din România.

Activitățile din Tabăra de Arheologie Experimentală „CronOs” își propun reconstituirea modului de realizare a unor artefacte de os descoperite în cadrul cercetărilor desfășurate la Păuleni-Ciuc – „Dâmbul Cetății”, jud. Harghita, sau cunoscute și folosite în cursul eneoliticului și epocii bronzului din Transilvania (unelte, podoabe, arme), și studiul macro- și microscopic al urmelor generate de procedeele de fabricare și de utilizarea specifică

Printre activitățile taberei se numără:

- Observarea tehnicilor de cercetare a săpăturilor arheologice;

- Istoria exploatării și utilizării materiilor dure animale;

- Recoltarea materiei prime (os, corn, scoici, dinți) necesare realizării experimentelor;

- Procedeele și metodele de prelucrare a materiilor dure animale;

- Metodele de utilizare a pieselor din materii dure animale.

 

            Număr total de locuri de tabără este limitat: 14 (7 studenți și 7 elevi de liceu).

Durata taberei: 09 - 16.07.2012

Masa și corturile pentru cazare sunt asigurate de organizatori (sunt gratuite!)

 

            Înscrierile se fac până în data de 02 iulie 2012, la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, secretariat: 0267/ 314.139.

 

Acte necesare pentru participarea la Tabăra de arheologie experimentală „CronOs”:

  1. Cerere de înscriere (pentru elevii majori și studenții participanți)
  2. Declarația privind acordul responsabililor minorului de a participa la tabără (pentru elevii minori participanți)
  3. Copie după cartea de identitate a participantului
  4. Copie după cartea de identitate al responsabililor elevului minor participant
  5. Declarația pe propria răspundere că sunt apți din punct de vedere medical pentru a participa la tabără (formular tip semnat de majori și de responsabilul pentru minori).

 

Formularele - tip de la punctele 1, 2 și 5 se ridică de la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni sau se descarcă de mai jos

Lista participantilor la tabara:

loading...