Prima Şcoală Românească din Sfîntu Gheorghe

Scurt istoric al Primei Şcoli Româneşti din Sfântu Gheorghe

Prima şcoală românească din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost atestată documentar în anul 1799. Identificarea imobilului s-a făcut pe baza izvoarelor documentare aflate în fondul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Covasna precum şi a altor documente aflate în păstrarea diferitelor parohii ortodoxe din judeţ. Documentele informative atestă faptul că această şcoală confesională ortodoxă a avut o istorie zbuciumată.

Şcoala este autorizată să funcţioneze prin Decretul 8363 din 1790 a „Înălţatului Guberniu” al Transilvaniei în care se stipulează că „Obştea cea reunită de la Sepsi Szent Georghi a căpătat slobozenie după cererea lor de a putea zidi biserica”. Documentul aflat în fondul arhivistic „Protopopiatul Ortodox Treiscaune” apare după decretul – „edictul” de toleranţă al împăratului Iosif al II-lea din 1781, potrivit căruia românii aveau voie să-şi construiască biserici din piatră (dacă parohia era formată din minim 50 de familii). Biserica de zid a fost înălţată pe  amplasamentul actual, în locul celei vechi din lemn.

Potrivit Raportului magistratului oraşului Sfântu Gheorghe adresat Judelui Regal şi Oficialităţilor Scaunului Treiscaune, în data de 15 iunie 1799 a fost fixat locul, au fost aduse materialele şi a fost începută construcţia şcolii celor de religie ortodoxă. Până la terminarea clădirii, cursurile şcolii s-au ţinut într-o locuinţă închiriată a grănicerului secui Dants Ioan. Documentul se păstrează în fondul arhivistic Treiscaune aflat la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Covasna.

Conform monografiei privind istoria instituţiilor de învăţământ din Treiscaune, lucrare de referinţă elaborată de Berecz Gyula, în 1893: „Şcoala Confesională ortodoxă din Sfântu Gheorghe, a fost frecventată nu doar de ortodocşi ci şi de reformaţi şi romano catolici, deci se presupune că a fost o şcoală bună”.

Prin circulara nr. 944/1870 a Consistoriului Arhidiecezan Sibiu, semnată din însărcinarea arhiepiscopului Andrei Şaguna, de vicarul Nicolae Popa, se dispune strângerea de fonduri prin colectă publică făcută în toate parohiile din Ardeal, pentru repararea bisericilor ortodoxe şi a şcolii confesionale din Sfântu Gheorghe. În argumentarea demersului se menţionează: „Creştinii noştri din comuna San Georgiu în Treiscaune, văzând că biserica lor e a atât de ruinată, încât fără periclitarea sănătăţii şi chiar a vieţii nu se poate întrebuinţa, de asemenea şcoala lor e atât de mică şi întunecoasă  încât numai cu greu se pot ţine prelegeri cu copiii, au  hotărât în sinodul lor parohial edificarea din nou, atât a bisericii cât şi a şcolii”.

Consistoriul văzând „zelul ce au aceşti creştinii pentru biserică şi şcoală şi prin aceasta pentru luminarea lor, iar pe de altă parte aflând planurile prezentate de bune, le-au aprobat …” hotărând să se facă o colectă de bani în întreaga Arhidioceză”, care să completeze „sumuliţa frumoasă de bani” şi materialele procurate prin forţe proprii.

Dintr-o monografie a oraşului, elaborată la sfârşitul secolului al XIX-lea rezultă că, încă din 1870, Biserica reformată a elaborat proiectul unirii celor trei şcoli confesionale din oraş: catolică, ortodoxă şi protestantă. Din cauză că oferta a fost refuzată de bisericile catolică şi ortodoxă, în acelaşi an şi-a deschis cursurile prima şcoală comunală, frecventată la început doar de elevi de origine reformată.

Şcoala confesională ortodoxă a funcţionat până în anul 1873. Din 1874, elevii români de religie ortodoxă au frecventat şcolile comunale de stat în limba maghiară.

Până la începutul secolului XX clădirea şcolii confesionale ortodoxe a fost folosită pentru cursurile de catehizare a elevilor ortodocşi. Numărul acestora a fost de 1882/1883 – 41; 1891/1892 – 29; 1893 – 15; 1896 – 33; 1897 – 22; 1898 – 36; 1899 – 24.

 De la începutul secolului XX până în anul 1930, deoarece în parcul din faţa bisericii ortodoxe se ţinea târgul de vite, clădirea a fost închiriată primăriei pentru „administrarea pieţei”, edificiul figurând în continuare în patrimoniul bisericii ortodoxe.

Între anii 1930 – 1940, prin decizia Primăriei Sfântu Gheorghe „terenul din faţa şcolii confesionale a fost amenajat ca parc”, iar clădirea şcolii a fost locuită de diferiţi chiriaşi. De menţionat că din 1919 învăţământul de stat se făcea în limba română, astfel încât nu a mai fost organizat învăţământ confesional ortodox în localitate.

În perioada 1940 – 1944 comunitatea românească din Sfântu Gheorghe, în urma refugiului şi trecerilor confesionale numărul credincioşilor ortodocşi a scăzut de la 1690 la 405. Averea parohiei ortodoxe care era formată din cinci case, printre care se afla şi clădirea şcolii confesionale a fost luată spre administrare de organele locale. Din aceeaşi perioadă se păstrează mărturii cu privire la  cimitirul ortodox care era atacat de bande de răufăcători. De asemenea, în parc, la umbra arborilor se făceau din nou târguri de

vite, parohia neputând face nimic „deoarece toată lumea era contra. . .”

După anul 1960, în localul fostei şcoli confesionale ortodoxe a funcţionat şcoala pentru copii de romi din cartierul apropiat.

Prin încheierea la Notariatul de Stat al Raionului Sfântu Gheorghe, în baza cererii Sfatului Popular al oraşului Sfântu Gheorghe nr. 4294/08.05.1967 şi a Deciziei nr. 1377/1966 al aceluiaşi Sfat s-a dispus dezmembrarea din nr. Top 519;520 în nr. Top. 519/1-520/1 casă şi curte. Prima poziţie intabulată în favoarea Statului Român a intrat în administrarea operativă a Întreprinderii de Gospodărie Orăşenească Sfântu Gheorghe.

Prin hotărârea Guvernului imobilul proprietate publică a statului s-a transmis din administrarea Societăţii Comerciale Gospodăria Comunală S.A. Sfântu Gheorghe şi de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, judeţ Covasna, în administrarea Ministerului Culturii în vederea utilizării şi amenajării acesteia de către Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni ca punct muzeal, reprezentând sediul Primei Şcoli Româneşti din Sfântu Gheorghe, judeţ Covasna.

Etape constructive şi transformări ale clădirii Primei Şcoli Româneşti

Prima etapă: 1799-1870

Clădirea cuprindea două încăperi mai mari şi accesul prin încăperea mai mică, dispusă lateral. Din punct de vedere tipologic se încadra în cea a clădirilor vernaculare din zonă, pereţii fiind realizaţi din bârne, iar acoperişul învelit cu şindrilă. La capătul estic se afla o pivniţă cu pereţi din piatră şi tavan din bârne masive. Încăperile comunicau între ele prin intermediul golurilor de uşi.

A doua etapă: 1870-1900

 În această perioadă are loc, conform documentelor, refacerea clădirii prin adăugarea pe latura vestică a unei noi încăperi: locuinţa preotului care de obicei era şi învăţător. Accesul era separat dar comunica cu restul clădirii prin tinda exterioară. Această nouă camera prezenta două ferestre pe latura mică spre stradă.

A treia etapă: 1900-1940

Clădirea este folosită de către Primărie pentru birouri şi locuinţe. Se intervine prin modificarea pereţilor, fiind introduse coşuri din zidărie. Învelitoarea iniţială este schimbată cu ţiglă profilată.

A patra etapă: 1944-2006

Clădirea a fost folosită pentru locuit astfel încât au fost introduse utilităţi precum apă şi canalizare. Camerele componente au fost separate, fiecare primind acces independent. Locul şi forma ferestrelor s-au schimbat, au fost zidite unele goluri şi s-au practicat altele noi. A fost adăugată o construcţie din lemn cu rol de pridvor pentru acoperirea accesului dinspre nord, construcţie ulterior dezafectată.

A cincea etapă: 2006 – 2011

            Clădirea este restaurată şi amenajată ca punct muzeal. În urma restaurării fiecare încăpere a fost modificată conform planurilor iniţiale, astfel clădirea recăpătându-şi aspectul de şcoală confesională, cu o încăpere special amenajată pentru locuinţa învăţătorului.     

Punctul muzeal Prima Şcoală Românească cuprinde 4 încăperi: sala de clasă, vestibulul, biblioteca şi locuinţa învăţătorului. În acestea au fost adunate şi expuse piese şi documente reprezentative pentru istoricul învăţământului confesional românesc ortodox din zonă.

Prima încăpere, sala de clasă, era spaţiul în care elevii îşi desfăşurau activitatea zilnică. Pe lângă piesele originale expuse, s-au realizat şi o serie de reproduceri ale băncilor şcolare, astfel încât în sala de clasă au loc şi astăzi activităţi interactive pentru public. Pe băncile şcolare sunt reprezentate evolutiv rechizitele şcolare: tăbliţe de ceară, tăbliţe negre pe care se scria cu cretă sau cu grafit, caiete, tocuri, peniţe, stilouri, călimări, penare de lemn, socotitori etc. Astfel, este reconstituită atmosfera specifică perioadei.

A doua încăpere este vestibulul, care în prezent funcţionează ca spaţiu de primire a vizitatorilor.

În ce-a de-a treia încăpere, cea a bibliotecii, este amenajat un spaţiu pentru expoziţii temporare, în care sunt prezentate diverse documente ale epocii: cărţi, reviste, ziare, documente de arhivă, care aduc dovezi cu privire la istoricul învăţământului cofesional românesc din judeţul Treiscaune. Astfel, sunt prezentate manuale antebelice şi interbelice, cărţi religioase, cărţi, anuare şi alte documente de popularizare a cunoştinţelor din diverse domenii (lucrarea pământului, casa ţărănească, călăuză agricolă, orânduirea satului, a gospodăriei etc.).

În ce-a de-a patra încăpere este amenajată locuinţa învăţătorului. În aceasta se păstrează piese de mobilier de epocă şi piese personale ale învăţătorului, care ilustrează aspecte din viaţa privată a acestuia. Sunt prezentate piese precum costumul popular românesc, ţesăturile de interior specifice zonei, obiecte de uz casnic. Într-unul din colţuri este amenajat biroul la care învăţătorul îşi pregătea planurile de lecţii şi îşi redacta corespondenţa.

Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe îşi aşteaptă vizitatorii zilnic pe strada Váradi József nr. 38, de marţi până sâmbătă între orele 10:00 – 16:00 şi duminica între orele 10:00 – 15:00. Luni muzeul este închis