Viaţa şi activitatea scriitorului Romulus Cioflec

Cercetările din domeniul memorialistic realizate de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni sunt îndreptate cu precădere spre cercetarea vieţii şi activităţii scriitorului Romulus Cioflec, din satul Araci, comuna Vâlcele, judeţul Covasna, a cărui casă natală este amenajată în prezent ca punct muzeal, casă memorială, aflată în subordinea muzeului.

Dr. Luminiţa Cornea, profesor de limba şi literatura română, pasionat cercetător al istoriei literaturii locale, şi-a concentrat activitatea din ultimii 15 ani pe descoperirea a cât mai multor aspecte legate de viaţa şi activitatea literară a scriitorului Romulus Cioflec. Rezultatele cercetărilor sale au dus la îmbogăţirea arhivei ştiinţifice a MNCR cu numeroase informaţii inedite, cu numeroase documente care poartă semnătura scriitorului, în calitatea sa de dramaturg, romancier, călător, jurnalist sau profesor.

Mergând pe urmele scriitorului, primele cercetări au fost efectuate în arhiva personală a acestuia şi în arhiva personală a familiei acestuia, iar pe această cale dorim să aducem mulţumirile cuvenite fiicei scriitorului, doamnei Eleonora Popa, care ne-a oferit accesul la toate mărturiile, scrise şi nescrise, ce duc mai departe amintirea tatălui său.

De-a lungul timpului cercetările de teren şi cercetările documentare s-au extins, fiind efectuate deplasări la Iaşi, Chişinău şi Timişoara în vederea identificării şi semnalării tuturor mărturiilor legate de activitatea scriitorului în aceste oraşe.

Cercetările în acest domeniu s-au extins în ultimii ani însă şi asupra aspectelor legate de viaţa şi activitatea altor membri ai familiei Cioflec şi a altor personalităţi locale, naţionale şi internaţionale cu care Romulus Cioflec a colaborat sau a interacţionat.

Rezultatele cercetărilor s-au materializat în nenumărate rânduri în publicaţii îngrijite sau semnate de doamna dr. Luminiţa Cornea, dar şi sub forma unor colocvii şi prelegeri ştiinţifice, articole ştiinţifice dar şi concursuri literare pentru elevi.

Cercetările în acest domeniu sunt continuate şi în prezent.

loading...