Frontoanele caselor din satul Jolotca (Orotva), zona Topliţei Mureşului Superior

În cadrul proiectelor de cercetare aflate în programul de activitate al Muzeului Carpaţilor Răsăriteni, se numără şi investigaţiile legate de interferenţele româno-secuieşti din zona Mureşului Superior. Astfel, etnograful Dorel Marc însoţit de muzeograf Andrea (Chiricescu) Deak, într-o ieşire în teren din toamna anului 2004 a continuat cercetările începute la Muzeul Etnografic Topliţa, aducând noi informaţii legate de unele aspecte etno-culturale arhitecturale.

Ca şi în alte compartimente ale vieţii materiale şi spirituale, arhitectura tradiţională a satelor din hotarul zonei preponderent româneşti a Topliţei Mureşului Superior cu zona majoritar secuiască ce începe cu Remetea şi Ditrăul, prezintă o serie de elemente ce ţin, pe de o parte de trăsăturile comune, pe de alta de specificitate, precum şi de interferenţe etno-culturale în ceea ce priveşte planimetria, materialele de construcţie, tehnici constructive şi simbolisica, ornamentaţia decorativă.

Continuînd investigaţiile începute la Muzeul de etnografie Topliţa cu studiul comparativ al porţilor gospodăriilor româneşti şi secuieşti din zonă, considerăm că ar fi util să reliefăm câteva aspecte legate de specificul constructiv şi mai ales decorativ al frontoanelor caselor din acest spaţiu.

Astfel, într-o campanie recentă întreprinsă cu scopul de a identifica şi repertoria unele elemente specifice zonei în acest domeniu al vieţii materiale, am surpins şi analizat comparativ câteva frontoane care s-au mai păstrat la casele tradiţionale şi pe care le-am considerat mai reprezentative pentru exemplificare în satul Jolotca, mai exact în jumătatea secuiască a acestuia, care aparţine administrativ-teritorial comunei Ditrău (Jud. Harghita), trebuind precizat faptul că cealaltă jumătate aparţine comunei Sărmaş, preponderent românească.

Satele secuieşti din această zonă au fost şi sunt asemănătoare celor româneşti în ceea ce priveşte tipologia gospodăriilor, locuinţelor şi consrucţiilor anexe, având aproape acelaşi profil şi plan, aceeaşi organizare în cadrul curţilor şi în interiorul locuinţelor, diferite fiind mai ales elementele sau piesele decorative, atât la exterior, cât şi la interior, deci mai ales în ceea ce priveşte ornamentica.

Fenomenul este firesc datorită cunoscutei convieţuiri de secole a celor două etnii de care ne ocupăm, datorită schimburilor culturale evidente. Dealtfel, meşterii români constructori de case din zona Topliţei au preluat de la cei secui, mai ales de la renumiţii remeţeni, numeroase elemente ce ţin de tehnica construcţiei şi mai ales de realizare a acoperişurilor mai recente în trepte, aşa cum aceştia din urmă au preluat o serie de elemente în ceea ce priveşte tehnica şi simbolistica ornamentării prin traforare a prispelor, stâlpilor, filigorilor ş.a.

Ca şi în alte zone, crearea decorului frontoanelor sau filigorilor dovedeşte simţul real al ambelor etnii pentru estetizarea şi individualizarea prin simbolistica folosită a caselor, mai ales a faţadelor principale care dau înspre drum sau uliţă. Însă, foarte important în spaţiul de care ne preocupăm, această simbolistică a devenit purtătoare de elemente şi valori identitare de apartenenţă la o anumită etnie şi a mândriei acestei apartenenţe. Din acest punct de vedere, desigur că predomină motivul lalelei în decorarea caselor secuilor la exterior, care ţin neapărat la sublinierea obârşiei lor şi prin această modalitate, care nu este doar pur tehnică. Există însă numeroase case româneşti în zonă, care au preluat prin diferite stilizări motivul lalelei, fără ca în acest fel proprietarii lor să-şi "renege" cumva originea etnică, predominante rămânând pentru acestea motivele româneşti, prezente şi în alte regiuni etnografice.

De adăugat pe lângă poze desenele şi schiţele făcute pe teren – frontoanele de case desenate de Andrea