Centru de comună, situată pe partea ardeleană a Pasului Oituz (la intrarea vestică a Munţilor Breţcului), pe drumul naţional Braşov - Tg. Secuiesc - Bacău, pe pârâul Breţcu, la o altitudine de 595 m, la 76 km de Braşov, la 16 km de Tg. Secuiesc şi la 129 km distanţă de Bacău, localitatea Breţcu a fost secole de-a rândul, locul de vamă al Drumului Oituzului, între Transilvania şi Moldova.

Vechimea în timp, atestată de bogatul material arheologic aparţinând epocii bronzului descoperit în vatra satului, sau de urmele - încă vizibile în împrejurimi - ale unei aşezări de tip Monteoru şi ale castrului roman, cu aşezarea aferentă, precum şi importantul rol social, economic şi religios pe care l-a jucat în Evul Mediu şi în perioada modernă, consemnat în documentele vremii, conferă localităţii Breţcu un statut aparte în istoria locuitorilor din sud-estul Transilvaniei.

Cunoscută în antichitatea romană sub numele de Angustia, aşezarea a fost denumită, pe rând, "Cetatea Veneturne", "Oppidus Cammapan(i)", fiind atestată documentar începând cu anul 1426 sub diverse nume: Bereczk (1476), Breţko (1482-1496), Bretzku (1787 şi 1850), Breţcu (1854). După tradiţie, numele de Breţcu ar proveni de la Sfântul Bricinius, un ucenic al Sfântului Nicolae, ale cărui moaşte au fost găsite în antimisul primei biserici ortodoxe din comună.

În perioada 3-21 iunie 2002, Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, împreună cu etnograful Vasile Tătaru, de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” - Bucureşti, au desfăşurat o cercetare de teren în comuna Breţcu şi satele aparţinătoare, Mărtănuş şi Oituz - din judeţul Covasna, având ca scop atingerea următoarelor obiective:

• cercetarea oieritului tradiţional din zonă

• depistarea de monumente de arhitectură

• obţinerea prin donaţie de obiecte muzeale pentru îmbogăţirea colecţiei etnografice a Muzeului Carpaţilor Răsăriteni

În Evul Mediu, locuitorii zonei erau grăniceri şi corp de gardă (lustra din 1614, ordonată de principele Gabriel Bethlen, pomenit în acest sens de Ion Românul - Oláh János), în epoca modernă fiind cunoscuţi ca ocupându-se, în principal, cu păstoritul .

Folclorul şi tradiţiile comunei Breţcu reprezintă o îmbinare a elementelor ardeleneşti cu cele din Moldova. Portul românilor din Breţcu se aseamănă cu cel al oamenilor de munte: iţari din postav alb, cămaşă albă până la genunchi. Iarna purtau cojoace iar pe cap căciulă înaltă de mocan. Obiceiurile şi credinţele breţcanilor sunt legate de ocupaţiile vechi pe care le au. Multe din ele sunt legate de oierit, haiducie, cărăuşie etc.

Un frumos obicei pastoral practicat şi de către breţcani îl reprezintă Nedeia Mocănească sau Sântilia, sărbătoare care se desfăşoară de Sfântu Ilie, când mocanii, mai ales cei tineri, conform obiceiului coboară de la munte să-şi aleagă soţiile, sărbătoare care se desfăşoară pe parcusul a trei zile, începând cu data de 20 iulie. Alegerea nevestelor se făcea mai mult de către părinţii băieţilor, în funcţie de rangul social al fetelor, care erau unse pe spate cu bălegar pentru a fi "însemnate". Se ţinea întotdeauna cont de originea socială a fetelor, care trebuiau să provină din familii serioase şi muncitoare.

Unul din elementele caracteristice comunei Breţcu îl reprezintă sculptura ornamentală în lemn, care are ca principală particularitate renumitele porţi secuieşti cu porumbar şi stâlpi sculptaţi, decoraţi cu fantezie de meşteri pricepuţi.

     Un alt gen de obiecte de lemn asupra cărora talentul poporului român şi-a imprimat nota distinctivă, este acela al mobilierului sculptat şi pictat, ca lăzile de zestre pictate cu lalele, mesele, cuierele, colţarele, laviţele cu speteaza crestată. În ornamentica acestora sunt folosite motive geometrice variate ca cel al rozetei simbolizând laleaua, soarele sau luna.

     În urma acestei cercetări Muzeului Carpaţilor Răsăriteni şi-a îmbogăţit colecţiile cu piese de patrimoniu etnografic mobil, printr-o serie de donaţii şi achiziţii provenite din satul Mărtănuş, com. Breţcu. De asemenea arhiva ştiinţifică a muzeului a fost completată cu interviuri, schiţe, desene, fotografii realizate pe parcusrul cecetării de teren, cu informaţii importante legate de tematica cercetării.