Satul Olteni se află situat în depresiunea Sfântu Gheorghe şi aparţine, din punct de vedere administrativ, comunei Bodoc din judeţul Covasna. Este situat la 10 km nord de oraşul Sfântu Gheorghe, de ambele părţi ale D.N-12, Braşov - Miercurea Ciuc (Fig. 1). Satul este străbătut de la nord spre sud de râul Olt, după ce acesta părăseşte trecătoarea Tuşnad (Fig. 2).

Munţii Baraolt sunt mărginiţi la est, vest şi sud de valea Oltului. Ei delimitează această zonă pe partea dreaptă a Oltului cu înălţimi netezite ce ating 1000 m. Pe partea stângă a Oltului sunt situaţi munţii Bodoc, ce au altitudini ceva mai mari, cuprinse între 800 şi 1200 m, şi sunt constituiţi din gresii, micro-conglomerate şi marne de vârstă cretacică, aparţinând zonei flişului intern.

Terasele înalte aflate pe ambele maluri ale Oltului au fost preferate pentru stabilirea aşezărilor începând din perioada preistorică şi până în zilele noastre. Terenurile oferă condiţii optime pentru practicarea agriculturii şi creşterii animalelor. Un avantaj al zonei îl constituie faptul că în apropierea aşezărilor, alături de izvoarele de apă minerală, se află un izvor cu apă minerală sărată.

Istoricul cercetărilor

În toamna anului 2000, în zona carierei de nisip deschise de către firma S.C Domarkt SRL la marginea de sud a satului Olteni, com. Bodoc, jud. Covasna, au fost descoperite două situri arheologice (Situl A şi Situl B). Ambele situri au fost afectate de lucrări de construcţie. Situl A, în partea sa sudică – de exploatările mai vechi de nisip, iar în partea estică de calea ferată Braşov – Miercurea-Ciuc. Situl B a fost distrus în mare parte de vechea carieră de nisip ce a funcţionat la începutul sec. XX şi de DN 12 Braşov – Miercurea Ciuc.

În anii 2001-2009, conform unui contract de eliberare a terenului de sarcină arheologică încheiat între S.C Domarkt şi Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, ambele situri au făcut obiectul unor săpături arheologice preventive (Fig. 3).

Cercetările efectuate pe suprafaţa de circa 15000 mp (Fig. 4) în cadrul Sitului A (2001-2005) şi respectiv 15000 mp în cadrul Sitului B (2005-2009), au scos la iveală peste 500 de complexe ce datează din: neolitic (Cultura Ceramicii Liniare cu note muzicale); eneolitic (Boian-Giuleşti, Precucuteni I-II şi Cucuteni - Ariuşd); epoca bronzului (Cultura Noua); a doua epoca a fierului (cultura geto-dacică) şi perioada post-romană (Cultura Sântana de Mureş - Cerneahov).

Situl A

Situl ocupă o primă terasă înaltă situată pe partea dreaptă a Oltului şi se întinde spre sud, de la marginea de sud a satului pe lungimea de circa 800 m (nord-sud), pe o fâşie de teren lată de 80 – 200 m (est-vest). Este delimitat din vest de DN 12 (Braşov – Miercurea Ciuc) iar din est de calea ferată Braşov – Miercurea-Ciuc şi de râul Olt. Suprafaţa sitului este plană (Fig. 5).

Stratigrafia generală. Stratul de cultură este sărac. Solul arabil are grosimea de 0,3–0,4 m şi este reprezentat de un strat de humus negru. Imediat sub acesta apare solul steril format din argilă de culoare galbenă. Lucrările agricole practicate cu mijloace mecanizate au distrus în timp stratul de cultură, doar complexele adâncite în solul steril au rămas neafectate de intervenţiile antropice.

Locuirea din perioada finală a epocii bronzului. Cultura Noua (sec. XV – XII î. Hr.)

Perioada târzie a epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei este reprezentată de cultura Noua, care, parţial, este contemporană cu ultimele manifestări ale culturii Wietenberg şi nemijlocit precede începutul Hallstatt-ului. Cele mai importante descoperiri privind această cultură s-au făcut la Zoltan (aşezare) şi Brăduţ (complex ritual).

Densitatea siturilor culturii Noua în sud-estul Transilvaniei era mult mai mică decât în Moldova. Pe teritoriul judeţelor Covasna şi Harghita, în prezent sunt cunoscute doar circa 33 situri arheologice atribuite acestei culturi.

Descoperirea aparţinând culturii Noua de la Olteni Sud prezintă strânse legături cu aşezarea de la Zoltan „Nisipărie”, care este una dintre cele mai amplu cercetate staţiuni ale epocii bronzului din Transilvania, şi cel mai reprezentativ sit pentru cultura Noua în această provincie.

La Olteni au fost descoperite şi cercetate 119 complexe, reprezentate de gropi „menajere” ce au fost atribuite culturii Noua.

Complexele au fost delimitate la adâncimea cuprinsă între 0,4 – 0,6 m de la suprafaţa actuală a terenului şi s-au delimitat la nivelul solului steril (reprezentat de pământul argilos de culoare galbenă) prin pete circulare de pământ ce aveau culoarea brună (Fig. 6).

Gropile „menajere” au în general forma de clopot, cu gura circulară rareori ovală (diametrul gurii cuprins între 0,6 şi 1,4 m) pereţii oblici spre exterior uneori chiar verticali şi fundul drept.

Dacă avem în vedere forma şi umplutura, gropile pot fi încadrate în categoria gropilor de provizii, utilizate apoi la umplerea lor cu resturi menajere şi astupate intenţionat. Nu excludem posibilitaea ca unele dintre acestea să fi fost săpate în vederea extragerii lutului. Adâncimea maximă până la care au fost săpate aceste complexe este de – 1,8 – 1,9 m de la suprafaţa actuală a terenului. (Fig. 7).

În ceea ce priveşte ceramica, se observă că se caracterizează prin răspândirea largă a vaselor de categorie semifină (lut în amestec cu nisip cu bobul mărunt), bine netezite sau lustruite, arse atât oxidant cât şi reductant(Fig. 8). De o frumuseţe aparte sunt ceşcuţele cu toarte supraânălţate. Acestea au gura uşor evazată cu marginea buzei rotunjită, gâtul scurt uneori abia sesizabil, corpul bitronconic şi baza plată sau sferică. De buză sunt aplicate în bandă două toarte supraânălţate ce sunt prinse de corp în zona diametrului maxim (Fig. 9, 10, 11).

Dintre piesele descoperite se remarcă cele lucrate din bronz: străpungătoare; os: ace, netezitoare, dăltiţe; lut ars: fusaiole, rotiţe de car miniatural şi din piatră (râşniţe întregi şi fragmentare; cute etc).

În urma cercetărilor arheologice preventive de la Olteni Sud, s-au adus noi contribuţii privind aşezările din perioada târzie a epocii bronzului aparţinând culturii Noua (date despre dispunerea complexelor, cultura materială, umplutura gropilor „menajere” etc.), din arealul său intracarpatic.

Locuirea din a doua epocă a fierului

În cuprinsul Sitului A, au fost descoperite şi cercetate o locuinţă (Fig. 12) şi 3 gropi „menajere” dacice din sec. V-III a. Chr (Fig. 13, 14)

Locuinţaa fost descoperită la - 0,35 – 0,4 m de la suprafaţa terenului. Partea păstrată a locuinţei a fost adâncită în solul steril (lut galben). Conturul gropii sale avea forma aproximativ ovală, groapa avea pereţii verticali şi fundul orizontal şi drept. Dimensiunile gropii locuinţei: 6,5 m x 4,3 m, adâncimea de 0,55 – 0,65 m de la suprafaţă terenului actual.În jurul gropii locuinţei, în solul steril, au fost identificate gropi de stâlpi. În interiorul gropii locuinţei a fost identificată o altă groapă de stâlp care probabil sprijinea acoperişul.

În partea superioară a umpluturii locuinţei au fost descoperite mai multe vase ceramice sparte (Fig. 15, 16, 17) fragmente ceramice izolate, fusaiole, un fragment de râşniţă, pietre neprelucrate de dimensiuni neînsemnate şi resturi de oase animaliere.

Ceramica descoperită în umplutura gropilor „menajere” este similară cu cea descoperită în locuinţă (Fig. 18, 19, 20). Într-o groapă a fost descoperită o verigă din bronz, circulară în secţiune şi decorată cu trei grupe de câte două nodozităţi, aşezate la distanţe egale (Fig. 21).

Locuirea din perioada Post-Romană (sec. IV, cultura Sântana de Mureş - Cerneahov)

În cuprinsul Sitului A, au fost descoperite şi cercetate 8 locuinţe, 2 complexe de cuptoare şi 101 gropi „menajere”.

Descoperirile privind cultura Sântana de Mureş – Cerneahov sunt cunoscute pe teritoriul României încă de la începutul secolului XX, în urma săpăturilor efectuate de István Kovács în cimitirele de la Sântana de Mureş şi Târgu Mureş (judeţul Mureş). Cercetarea redusă a aşezărilor Sântana de Mureş a determinat ca şi lucrările referitoare la această cultură să se bazeze de cele mai multe ori pe informaţiile oferite de necropole.

În sec. IV estul şi sud-estul Transilvaniei se extinde complexul cultural Sântana de Mureş - Cerneahov. În privinţa apartenenţei etno-lingvistice a purtătorilor acestei entităţi arheologice în literatura de specialitate părerile sunt împărţite: în timp ce unii cercetători o atribuie goţilor, alţii susţin caracterul etnic mixt al populaţiei respective şi aduc argumente în favoarea prezenţei în acest conglomerat atât a elementelor alogene (goţi, sarmaţi, slavi), cât şi a celor autohtone de sorginte dacică. Cert este doar faptul că goţii, la un moment dat, au stăpânit politic acest teritori.

Acestei culturi i-au fost atribuite până în prezent, circa 80 obiective. Numărul descoperirilor din sec. IV este mai mare, dar constă din piese izolate şi aşezări necercetate, a căror apartenenţa culturală nu a fost definită expres, fiind astfel posibil ca şi printre acestea, o bună parte să aparţină culturii menţionate.

Cultura Sântana de Mureş–Cerneahov îşi încetează existenţa în perioada marii invazii hunice, o dată cu care are loc plecarea goţilor şi a sarmaţilor. Nesiguranţa creată de pătrunderea vijelioasă a cetelor hunice a dus la întreruperea activităţii în majoritatea aşezărilor Sântana de Mureş–Cerneahov, a căror populaţie s-a retras în locuri mai ferite.

Locuinţele. Cercetările au permis câteva observaţii privind modul de construcţie a locuinţelor, a materialelor folosite şi a instalaţiilor de încălzit. S-au descoperit locuinţe uşor adâncite şi locuinţe adâncite în solul steril. Forma acestora este de două tipuri: rectangulară (Loc. 3, 4, 5, 6 şi 7) şi oval-rotunjită (Loc. 1, 2, 8). Suprafaţa lor este cuprinsă între 20–30 mp şi sunt adâncite până la 1 m în solul steril (Fig. 22, 23). Acoperişul era construit probabil în două pante şi se sprijinea pe stâlpi. Urmele de pari de la pereţii şi acoperiş au fost surprinse atât în perimetrul locuinţelor de-a lungul pereţilor dar şi în exterior. Locuinţele descoperite aveau instalaţii de încălzit (vetre şi cuptoare) în interior (Loc. 4, 5, 6, 7 şi 8) dar şi în exterior (Loc. 1). Într-un singur caz (Loc. 3) instalaţia de încălzit nu a fost descoperită.

Umplutura constă din pământ negru, tasat, amestecat cu resturi de lut şi lemn carbonizat, în care au fost descoperite resturi de cultură materială, în special ceramică. Materialul sărăcăcios descoperit în aceste locuinţe se referă numai cu aproximaţie la ocupaţiile locuitorilor, care erau totuşi preponderent agricole.

Gropile „menajere”.Majoritatea gropilor „menajere” descoperite au forma de sac, au gura circulară sau ovală, pereţii verticali sau arcuiţi, fundul sferic sau plat (Fig. 24). O categorie de gropi, au gura circulară, pereţii oblici spre fundul sferic. O altă categorie de gropi au forma neregulată, pereţii săpaţi în trepte şi fundul plat.

Gropile erau adâncite între 0,3–2,6 m, în solul steril. Umplutura era formată din pământ brun-negricios, în amestec cu resturi de lemn şi lut ars şi din pământ brun-gălbui în amestec cu nisip.

Inventarul gropilor este reprezentat de: ceramică lucrată atât cu mâna (Fig. 25) cât şi la roată (Fig. 26, 27); pietre prelucrate, râşniţe, gresii, piese din os, sticlă, fier şi oase animaliere etc.

Într-o groapă a fost descoperit un opaiţ din lut, modelat la roată şi prevăzut cu o toartă şi o singură gură de ardere (Fig. 28).

Este evident că se atestă existenţa unei comunităţi însemnate în zonă, întrucât s-au descoperit toate vestigiile caracteristice: locuinţe, vetre, cuptoare şi gropi cu diverse utilităţi. Având în vedere vestigiile descoperite în suprafaţa mare săpată, putem spune că avem un şir de gospodării (locuinţe) aliniate paralel cu marginea terasei şi unul perpendicular pe aceasta.

Situl B

Situl ocupă o primă terasă înaltă situată pe partea dreaptă a Oltului şi se află la vest de DN 12 în faţa sectorului nord-vestic al Sitului A. Situl B cuprinde suprafaţa de circa 80 (est-vest) x 100 (nord-sud) m. Suprafaţa sitului este relativ plană cu o uşoară pantă spre vest (Fig. 29).

Stratigrafia generală. Stratul de cultură s-a păstrat pe alocuri şi are grosimea cuprinsă între 0,2 şi 0,4 m. Solul arabil are grosimea de până la 0,3– 0,4 m şi este reprezentat de humusul negru. Imediat sub acesta apare solul steril format din argilă de culoare galbenă.

În urma cercetărilor preventive au fost descoperite complexe arheologice ce datează din neolitic, eneolitic, epoca bronzului şi a fost cercetată o necropolă dacică cu 10 morminte ce datează din a două epocă a fierului.

Locuirea din perioada neolitică şi eneolitică (Mil. VI – V î. Hr.)

În urma cercetărilor arheologice preventive desfăşurate în Situl B, s-a constatat faptul că stratul de cultură a fost în cea mai mare parte distrus de lucrările agricole practicate în această zonă. Complexele arheologice au fost descoperite la adâncimea de – 0,4 –0,6 m de la suprafaţa actuală a terenului, fiind săpate în argila locală.

În anii 2005 - 2009, situl a fost cercetat o suprafaţă de 15000 mp (Fig. 30, 31). Cu ocazia acestor cercetări au fost descoperite complexe ce datează din următoarele perioade: neolitic – cultura ceramicii liniare cu note muzicale - 14 complexe de locuit (Fig. 32, 33, 34), 4 vetre de foc, 2 cuptoare (Fig. 35); circa 30 de gropi „menajere” (Fig. 36, 37); eneolitic, culturile Boian–Giuleşti şi Precucuteni - 7 complexe de locuit (Fig. 38, 39), 3 şanţuri „de apărare” (Fig. 40, 41), circa 10 gropi „menajere”; Epoca bronzului târziu – cultura Noua (o groapă „menajeră”); a două epocă a fierului - cultura dacică (10 morminte de incineraţie, 1 groapă cu depuneri de oase animaliere şi 8 gropi „menajere”).

Ceramica Notenkopf descoperită în complexele cercetate este modelată din lut în amestec resturi vegetale şi cu nisip fin. Vasele şi fragmentele ceramice sunt bine netezite uneori prevăzute cu slip şi arse reductant. Decorul vaselor a fost realizat prin tehnica incizării, excizării şi aplicării. Dintre motivele ornamentale remarcăm următoarele: liniile incizate terminate cu capete de note muzicale (Fig. 42); şiruri de alveole; ciupituri de deget şi unghie; proeminenţele. În umplutura complexelor cercetate au fost descoperite şi greutăţi de lut, de formă relativ triunghiulară (Fig. 43).

Ceramica eneolitică timpurie are în amestec cioburile pisate, nisipul şi pleava. Tehnicile decorarative ale ceramicii au fost incizia, excizia, pliseurile, barbotina şi aplicarea. Motivele decorative des întâlnite sunt: „tabla de şah”, „dinţi de lup”, benzi formate din linii excizate; linii orizontale incizate; pliseuri orizontale combinate cu benzi formate din linii incizate umplute la rândul lor cu împunsături circulare; benzi formate din linii incizate dispuse în formă de semicercuri; motive în bandă spiralică formată din linii incizate şi altele (Fig. 44 - 47).

În umplutura complexelor cercetate au fost descoperite unelte din silex (lame, gratoare, vârfuri de săgeată), piatră (râşniţe, fragmente de râşniţă, pisătoare) şi puţine piese păstrate fragmentar lucrate din os şi corn.

Un rol important la datarea complexelor descoperite îl au obiectele modelate din lut ars: fusaiole, suluri din lut, plastica antropomorfă, plastica zoomorfă şi elemetele de cult (fragmente de altăraşe). Remarcăm descoperirea unor figurine antropomorfe antropomorfe ce pot fi atribuite cu certitudine culturilor Boian-Giuleşti şi Precucuteni II (Fig. 48). În umplutura complexelor cercetate ce datează din acest nivel cronologic au fost descoperite şi importuri de tip Hamangia - o statuetă antropomorfă (Fig. 49) şi Gumelniţa - o statuetă antropomorfă (Fig. 50).

Necropola dacică timpurie (sec. IV – III î.Hr.) descoperită la

la Olteni „Cariera de Nisip” jud. Covasna

În urma cercetărilor arheologice preventive s-au descoperit o necropolă şi o aşezare dacice care datează din perioada secolelor IV – III î. Hr.

Cercetările arheologice de până acum indică o necropolă plană, cu 10 morminte aranjate pe două rânduri, distanţele dintre ele fiind variabile (între 6-10 m). Deşi toate mormintele sunt de incineraţie, gropile sunt mari, ca pentru mormintele de înhumaţie: au lungimea între 2,00 -3,00 m, lăţimea între 1,00-1,30 m, iar adâncimea între 0,30-0,80 m (Fig. 51).

Săparea unor gropi mari de formă rectangulară pentru mormintele de incineraţie, ca şi cum ar fi vorba de morminte de înhumaţie, nu şi-a găsit încă o explicaţie pe deplin acceptabilă. S-ar putea presupune şi ipoteza că asemenea gropi sunt rezultatul unor practici funerare în două etape: mai întâi defuncţii au fost înhumaţi iar după o vreme ei au fost deshumaţi, apoi incineraţi şi redepuşi în aceleaşi gropi.

Rugul funerar reprezintă locul în care indivizii au fost arşi, dar în zona cercetată până în prezent acel loc nu a fost identificat. În urma analizei osteologige s-a constatat că arderea indivizilor a avut loc la o temperatură de peste 800 ˚C.

Mobilierul funerar (inventar şi ofrande) descoperit în morminte.

Prin inventar funerar înţelegem acele piese care au fost în mod nemijlocit legate de defunct (îmbrăcăminte, piese de port sau de toaletă etc.) ori de unele activităţi pe care acesta le-a desfăşurat (unelte, arme etc.)

Ofranda funerară include o depunere de bunuri care este în strânsă conexiune cu credinţele în „viaţa de dincolo”; în general, este vorba de alimente crude ori gătite (carne, băuturi, mâncăruri), depuse pentru defuncţi ori divinităţi.

Vârsta şi sexul. Analiza antropologică, a fost efectuată de Andrei Soficaru şi Nicolae Miriţoiu, de la Institutul de Antropologie „Fr.J. Rainer” Bucureşti.

Din cele 10 morminte analizate, au fost identificaţi 15 indivizi, din care 1 copil şi 14 adulţi. În ceea ce priveşte sexul indivizilor: 7 de sex feminin, 5 de sex masculin şi 2 de sex nedeterminabil. Vârsta defuncţilor analizaţi, cu excepţia copilului (2-4 ani) este cuprinsă între 20 – 50 de ani. În apropierea necropolei a fost descoperită o groapă în care au fost depuse resturi de oase animaliere puternic incinerate, rezultate probabil de la un ospăţ ritual.

Mormântul 1 – Individ vârsta de circa 14 - 30 ani, sexul feminin. Mormântul conţinea o strachină-urnă întreagă şi 2-3 vase ceramice fragmentare (Fig. 52, 53).

Mormântul 2 – Individ vârsta de circa 50 ani, sexul feminin. Mormântul conţinea o urnă întreagă şi un capac (Fig. 54).

Mormântul 3 – Mormânt dublu, cu o incineraţie în urnă (Individ vârsta de 30 – 45 ani, sex feminin) şi o alta în groapă (Individ matur, sex masculin). Mormântul conţinea 7 vase ceramice şi o râşniţă primitivă (Fig. 55, 56, 57).

Mormântul 4 – Mormânt cu o incineraţie în urnă şi în groapă (Individ adult, sex feminin). Mormântul conţinea 7 - 8 vase ceramice (Fig. 58).

Mormântul 5 – Mormânt cu o incineraţie în urnă (Individ adult 30 – 40 de ani, sex feminin). Mormântul conţinea 2 - 3 vase ceramice (Fig. 59).

Mormântul 6 – Mormânt cu o incineraţie în groapă (Individ adult, sex nedeterminabil). Mormântul conţinea 2 aglomerări de pietre, 3 râşniţe primitive şi circa 10 - 11 vase ceramice (Fig. 60, 61).

Mormântul 7 – Mormânt cu o incineraţie în groapă - Individ adult, sex nedeterminabil (Fig.62). Mormântul conţinea o strachină spartă intenţionat (Fig. 63) şi un vârf de săgeată din bronz.

Mormântul 8 – Mormânt cu o incineraţie în groapă şi alta în urnă (defunct: adult 25 – 40 ani, sex feminin). Mormântul conţinea 7-8 vase ceramice (Fig. 64).

Mormântul 9 – Mormânt cu o incineraţie în groapă şi alta în urnă (Individ adult 20 – 35 ani, sex masculin). Mormântul conţinea 3 vase ceramice şi un pumnal din fier (Fig. 65).

Cel mai spectaculos mormânt descoperit până în prezent la Olteni, este reprezentat de Mormântul 10. Numărul mare de indivizi descoperiţi în groapă şi incendierea gropii, indică faptul că groapa mormântului a fost utilizată în cel puţin două etape.

Mormântul 10 – Mormânt comun cu 5 indivizi, s-au identificat trei depuneri în groapă, de vase şi oase umane (Fig. 66): în partea centrală; în partea nordică (Fig. 67); în partea sudică. Groapa mormântului avea pereţii arşi pe 3-5 cm adâncime. Mormântul conţinea circa 12 vase ceramice şi 2 mărgele din sticlă, singurele piese de podoabă descoperite până în prezent în această necropolă.

În partea centrală - Individ 1: copil 3-4 ani, sex nedeterminabil;

Individ 2: adult 25-40 ani, sex feminin;

În partea nordică - Individ 1: adult 35-40 ani, sex masculin;

Individ 2: adult 30-35 ani, sex masculin;

În partea sudică – Individ; adult 25-30 ani, sex masculin.

În prezent situl dacic de la Olteni este singurul din toată Transilvania în care apar vestigii dacice timpurii, în perioada în care după mulţi cercetători Transilvania ar fi fost dominată în totalitate de celţi.

Teritoriul intracarpatic va fi în totalitate dominat de daci începând din sec. II î. Hr. până la cucerirea romană din anul 106 d. Hr.

În urma cercetărilor arheologice de la Olteni, putem vorbi de o adevărată comunitate dacică ce a locuit în această zonă în perioada secolelor IV – III î. Hr. Vorbim de o comunitate deoarece s-au descoperit toate tipurile de complexe caracteristice acestui tip de sit: locuinţe, gropi, morminte, inventar. Deşi s-a descoperit in situ doar o locuinţă, prezenţa în gropi a unor fragmente de pereţi arşi, de grosimi şi cu structuri diferite, demonstrează existenţa şi a altor locuinţe în zonă. De asemenea, numărul mormintelor este o dovadă clară că este vorba de mai multe locuinţe.

Comunitatea este dacică pentru că toate aceste forme de vase ceramice, inclusiv decorul lor, sunt similare cu cele descoperite în zona dintre Carpaţi şi Balcani.

Noutatea detaliilor privind modul de amenajare al mormintelor şi practicile rituale, aduc un plus de importanţă sitului dacic de la Olteni.

GALERIE FOTO